TABĂRA ECOAVENTURA

În perioada 27-29 septembrie 2024, elevi din clasele a III-a și a IV-a, Școala Gimnazială Ciugud au avut oportunitatea de a participa la tabăra educațională „EcoAventura”, o activitate a proiectului nostru de conștientizare și educare ecologică. Organizată la Pensiunea Vidra de Sus, în inima Munților Apuseni, această tabără a fost o adevărată aventură educativă menită să inspire un comportament responsabil față de natură.
Activități interactive pentru elevi:

Descarca Programul taberei
Programul taberei a inclus numeroase activități interactive, adaptate vârstei elevilor, pentru a învăța despre protecția mediului într-un mod practic și captivant. Printre activitățile principale s-au numărat:
• Monitorizarea calității aerului: Elevii au învățat să măsoare calitatea aerului, comparând rezultatele din localitatea lor cu cele din zona montană.
• Vizită la fabrica de peleți din deșeuri forestiere: O excursie educativă unde elevii au descoperit importanța reciclării deșeurilor și a producerii de energie regenerabilă.
• Seminar „Tărâmul verde” organizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, unde elevii au învățat despre conservarea biodiversității și importanța ariilor naturale protejate.
• Explorarea naturii: Ziua de sâmbătă a fost dedicată drumeților la rezervațiile naturale „Dealul cu Melci” și „Cascada Pișoaia”, fiind activitatea practică a seminarului din ziua anterioară.
• Workshop ”EcoExpeditie”, partea I – de creație, realizând lucrări cu ”materiale” din natura și au jucat jocuri on board tematice ce promovau reciclarea, energia regenerabilă, protecția mediului în general și partea a II-a, unde, în parteneriat cu Smart Home Systems copiii au ințeles, prin joacă, felul în care smart device-urile pot ajuta la economisirea energiei electrice.
• Foc de tabără și conexiune cu natura: Seara, participanții s-au reunit la focul de tabără, unde au împărtășit impresii, au cântat și și-au prezentat lucrările realizate în tabără. Acest moment a consolidat prieteniile și a întărit legătura cu natura.
• Ecologizarea Zonei: În ultima zi, elevii au luat parte la o activitate de ecologizare, curățând zona din jurul pensiunii și albia râului din apropiere. Prin acest gest, ei au înțeles importanța protejării mediului înconjurător și a responsabilității fiecăruia dintre noi față de natură.
Tabăra „EcoAventura” a fost o experiență de neuitat pentru elevii participanți, oferindu-le nu doar cunoștințe valoroase despre protecția mediului, ci și momente frumoase de învățare și socializare în mijlocul naturii. Ne bucurăm că am putut oferi această oportunitate tinerilor și așteptăm cu nerăbdare următoarele activități!
Descoperă cum a fost tabăra noastră!